ggg
Am-indraznit-sa-il-astept-Damiela-Anton-coperta-29noiembrie2019-640x1024
Am îndrăznit să îl aștept
Mic tratat despre iubire

distribuie   

Am îndrăznit să îl aștept
Mic tratat despre iubire

distribuie   

Iubirea, limbajul misterios prin care transcendentul și numenalul își comunică, ori sacrul se revarsă în bobul de rouă al lumii. „Am îndrăznit să îl aștept”, un tratat despre vârstele Erosului, care animă acordurile sensibile ale sufletului și conștiinței oricărui lector. De la starea embrionară biografică, ivită din simbioza experienței personale cu paradigme științifice, visul unei cărți este purtat pe atâtea poteci ale iubirii. Cu fiecare popas, această călătorie tematică revelează taine ale subconștientului nostru, împliniri și deziluzii, crâmpeie de viață în căutarea unui rost autentic. Un pelerinaj către Sine și reîntregirea Ființei!

•••

Profesor de limba și literatura română, Colegiul „Mihai Eminescu”, Bacău Elena - Loredana Cernat
Un suflet sensibil și puternic deopotrivă, iubitor de frumos, bun gust și rafinament. Un căutător și generator de Sens, consider că e firesc să existe o eleganță în tot… gesturi, limbaj, atitudine și ținută. Am conștientizat că, „pretinzând” acest lucru de la ceilalți, am „misiunea” de a contribui la generarea a ceea ce îmi doresc, așa cum o pot face cel mai bine, indiferent unde m-aș afla.
Sensibilitate și putere, lumină și umbră, așteptare versus dinamism, frumusețe și urâțenie… toate acestea există a priori în noi, doar așteaptă momentul potrivit pentru a erupe în viețile noastre.
Iubirea, unul dintre Sensurile vieții, este cea care armonizează aceste contrarii, generând totodată în străfundurile ființei noastre căutare, reașezare, manifestare, extindere, autenticitate, plenitudine. Iubirea,  una dintre căile de realizare a potențialului și a Sinelui nostru divin.

•••

Daniela Anton
Nr. pagini: 128
An apariție: 2018
Ediție: Necartonată
Format: 210 x 130 mm
Cod: LIB978-606-8953-79-3
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
{{ options.labels.newReviewButton }}
{{ userData.canReview.message }}

Cărți scrise de aceiași autori:

Nu există alte cărți ale aceluiași autor.
Alte cărți din domenii similare
(
Literatură Română):
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
newsletter

Newsletter

Abonează-te la Newsletterul Creator și fii la curent cu toate promoțiile, noutățile și evenimentele noastre!