[...] Vibrezi cu el și lângă el. Îl simți cu toată ființă ta, și totuși te retragi, suficient cât să nu-ți zgudui liniștea interioară sau, mai mult, pe cei de lângă ține. Pentru că nu știi ce vine și ce haina îmbracă bucuria ta. Îți dai voie să simți, îți dai voie să fii, pentru că dacă n-ar fi, nu s-ar povești. Așa încep marile povești de dragoste, bucăți desprinse din noi, care se contopesc și alcătuiesc împreună un tot, unitar, complet, răvășitor. Pentru că totul vibrează în jurul lor, totul prinde sens și, mai mult, totul e mult mai frumos. E că atunci când... stai, că nu există grad de comparație. N-ai cum să descrii în cuvinte o senzație atât de magică. Îți dai voie să fii, pur și simplu. Cred că, oarecum, e apogeul stărilor de bine. [...]