O nouă zi de Duminică. În toxicitatea scriiturii recurente la
pandemie, doi oameni se și ne răsfață scriind literatură. Epistolară.
Se scriu, cum s-ar spune, unul pe altul, în scriituri paralele. Egale.
Căci numai egalii pot scrie așa. Părintele Cristian și Cosmin – doi
prieteni – ne fac prieteni, iarăși, cu literatura cuvintelor care refuză
să se piardă în vorbărie. Adunați pe fire de partitură sincronică,
amândoi ne propun citirea în cărțile adevărate. Un soi de magi
care ne descoperă Steaua aceea care duce și luminează cărările din
care ni s-au născut certitudinile vieții. E mai mult decât un dialog
epistolar sacralizat într-o carte. E scriitura aceea care vindecă de
secătura vremii, adapă cerul cu limpezimi. Am citit mai întâi câteva
pagini de manuscris, apoi nu m-am mai putut opri. E un soi de
jurnal de bord al unei corăbii care poartă cu sine aur și argint și
topaz și granate, dar și mirodenii, mirodenii de tot soiul, într-atât,
încât Oceanul ce o poartă pe val se înmiresmează. Scorțișoara
autoironiei – cine-i știe, le vede deseori zâmbetul – piperul istețimii
care se smerește și al limpezimii care doare, sarea cuvântului care
drege rana, cardamomul elocinței și dulcea nucșoară a rostuirii,
într-o limbă română exemplară, sunt toate aici, în tainițele cărțiicorabie. Sentimentul a fost că vreau cartea între coperți, să mă certe
din raftul bibliotecii, ca să o recitesc. Să o degust pre literă tipărită
în veșmântul cernelii. Cum ai putea să nu iubești o astfel de carte
și cum să nu prețuiești cu dragoste o prietenie care naște o astfel
de construcție dialogică. Sentimentul că mă vindec – de greu, de
urât, de oboseală – m-a încercat pe întreg parcursul cărții. Încercați.
Nu vă grăbiți. Luați și gustați din tihna unor cărturari clasici, după
regula de aur a vremii trecute și a celei care scapă vremurilor. Cu
adevărat, Împărăția cerurilor e înlăuntrul nostru. Fericiți cei care ne
descoperă, din timp în timp, zidirea din ei.
Constantin Necula
Constantin Necula
Dincolo de formulele suple și exprimările mlădioase ce devin literatură în procesul mărturisirii, dialogul scriitorilor Cosmin Neidoni și Cristian Muntean creează o
oază de intimitate spirituală, care unește armonios mintea cu sufletul, (în)suflețind ideile. Confesiunile lor despre literatură, artă, filosofie, credință, viață și moarte sunt un transfer întremător de sensibilitate umană și un prag atins al înaltului și profundului din ființa care mărturisește. Comuniunea vorbitorilor caută esențialul,
vitalul și durabilul, nu în scheme conceptuale, în formule imuabile și demonstrații exacte, ci în fraternizări de idei, în empatizante dezvăluiri ale sinelui, în elanul de-a spune. Cunoașterea – în acest cald, viu, vibrant expozeu al ideilor – este, mai presus de toate, înțelegere.
Nina Corcinschi
Iată că în zorii împlinirii a doi ani de la dialogul lor epistolar, Ca o zi de duminică, Cosmin Neidoni și Cristian Muntean ne oferă un al doilea volum, de data asta, sub „farmecul discret al mirării”, stare eminamente filosofică. Deși cu o mai mare conștiință a existenței cititorului (cartea precedentă bucurându-se de mult public și multe aprecieri), dialogul nu este stânjenit, nu se formalizează, nu devine predică, ci, dimpotrivă, este mai adânc, mai deplin, unul între egali (acum ambii întreabă) și, astfel, mai firesc, cu mai mare lejeritate și cu mai puține bucăți de discurs paralel. Asta potențează temele, face mai profundă analiza lor și dă un aer personal, de mărturisire, de ieșire din teorie spre aplicare și viață vie. Această depășire a egalității convenționale, venită din realitatea prieteniei, schimbă totul: tonul și felul privirii și chiar mișcarea înăuntrul ideii. Cei doi, având simțirea prieteniei, reafirmă (fără s-o știe) legătura acesteia cu însăși definiția filosofiei, pentru că (nu-i așa?) aceasta din urmă îl cuprinde pe philos (prietenul) în chiar numele ei. Se poate spune, cred, fără exagerare, că, fără relația ei cu prietenia, filosofia nu ar fi, în fapt, posibilă, pentru că nu ar fi posibil dialogul autentic (total) și dorința comună de a dobândi cunoașterea și virtutea. Acest ton și această bună plasare fac din cartea de față una a recitirii, atât a prietenilor între ei, cât și a marilor teme, de data asta căutând, însă, manifestări mai diverse, mai esențiale, mai practice. Ce iese este o plasă, o pânză, un năvod care te saltă, te ridică de la sol, din frig și din gri. Îți rămân apoi referințele bibliografice (foarte utile), formula dialogului scris (pe care l-aș recomanda ca exercițiu cultural și de autocunoaștere obligatoriu) și redeșteptarea propriilor mirări, interogații, gânduri. Poftiți la pescuire!
Laurențiu-Ciprian Tudor
Nina Corcinschi
Iată că în zorii împlinirii a doi ani de la dialogul lor epistolar, Ca o zi de duminică, Cosmin Neidoni și Cristian Muntean ne oferă un al doilea volum, de data asta, sub „farmecul discret al mirării”, stare eminamente filosofică. Deși cu o mai mare conștiință a existenței cititorului (cartea precedentă bucurându-se de mult public și multe aprecieri), dialogul nu este stânjenit, nu se formalizează, nu devine predică, ci, dimpotrivă, este mai adânc, mai deplin, unul între egali (acum ambii întreabă) și, astfel, mai firesc, cu mai mare lejeritate și cu mai puține bucăți de discurs paralel. Asta potențează temele, face mai profundă analiza lor și dă un aer personal, de mărturisire, de ieșire din teorie spre aplicare și viață vie. Această depășire a egalității convenționale, venită din realitatea prieteniei, schimbă totul: tonul și felul privirii și chiar mișcarea înăuntrul ideii. Cei doi, având simțirea prieteniei, reafirmă (fără s-o știe) legătura acesteia cu însăși definiția filosofiei, pentru că (nu-i așa?) aceasta din urmă îl cuprinde pe philos (prietenul) în chiar numele ei. Se poate spune, cred, fără exagerare, că, fără relația ei cu prietenia, filosofia nu ar fi, în fapt, posibilă, pentru că nu ar fi posibil dialogul autentic (total) și dorința comună de a dobândi cunoașterea și virtutea. Acest ton și această bună plasare fac din cartea de față una a recitirii, atât a prietenilor între ei, cât și a marilor teme, de data asta căutând, însă, manifestări mai diverse, mai esențiale, mai practice. Ce iese este o plasă, o pânză, un năvod care te saltă, te ridică de la sol, din frig și din gri. Îți rămân apoi referințele bibliografice (foarte utile), formula dialogului scris (pe care l-aș recomanda ca exercițiu cultural și de autocunoaștere obligatoriu) și redeșteptarea propriilor mirări, interogații, gânduri. Poftiți la pescuire!
Laurențiu-Ciprian Tudor
Nr. pagini: 232
An apariție: 2022
Format: 205 x 130 x 15 mm
Ediție: Necartonată
Cod: LIB978-606-029-536-5
An apariție: 2022
Format: 205 x 130 x 15 mm
Ediție: Necartonată
Cod: LIB978-606-029-536-5
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
Cărți scrise de aceiași autori:
