Un roman cu un vocabular deliberat arțăgos, presărat cu delicii subtil răsucite, a cărui acțiune, dibaci despuiată, se dorește să sfredelească și să ascută intuiția cititorului. Concret, acțiunea derutantă a romanului se împletește cu viața meticulos radiografiată a personajului principal care, la rândul lui, cu bune și rele, conduce cu multă subtilitate și puțin noroc o anchetă în care, prin ipoteze, deducții, cercetări și instrumente circumscrise detectivisticii, examinează răbdător și pedant tot ce întâlnește. Lucruri, dar și ființe variate până la contradicție, pe care le dezvelește mai ales sub un interes psihologic.
Ca o invitație sinceră la lectură, regăsim într-adevăr din toate. De la o investigație riguroasă și migăloasă la scăpări şi pierderi neașteptate, de la frământări amorțite la ritm alert și suspans, de la personaje adormite la cele energic misterioase, de la replici ce se doresc adânc întipărite în memoria cititorului, aidoma unor sentințe, la relatări dezbrăcate ori suite retorice și, nu în ultimul rând, de la umor la ironie. Toate, într-o strânsă și permanentă coroborare a datelor – uneori vizibilă, alteori deliberat ascunsă – tocmai pentru a le colecta la final. Unul neașteptat de altfel, care nu lasă cititorul să se legene în iluzia că abia a parcurs un alt roman, ci dimpotrivă, care transmite certitudinea că, într-adevăr, a parcurs un roman veridic, captivant, cu un stil aparte, specific autorului. Adicătelea, altceva. Ori, mai degrabă, în sfârșit altceva. O fărâmă de bunăvoință, dublată de un impuls nedetectabil de înțelegere și… și convingeți-vă!

Nr. pagini: 168
An apariție: 2021
Ediție: Necartonată
Format: 205 x 130 x 13
Cod: LIB978-606-029-454-2
An apariție: 2021
Ediție: Necartonată
Format: 205 x 130 x 13
Cod: LIB978-606-029-454-2
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
{{ options.labels.newReviewButton }}
{{ userData.canReview.message }}
Cărți scrise de aceiași autori:
Nu există alte cărți ale aceluiași autor.