A fost odată soarele şi în jurul lui se învârtea o picătură de apă vaporoasă, vâscoasă, în cele din urmă solidă, şi a ieşit un continent, un continent provizoriu care curând se va întoarce în apă. Nimeni n-a strigat: „Pământ!”, poate doar un peşte, istovit de un miliard de ani de lichid, un peşte explorator care s-a aventurat în afara mării, hotărât să meargă nestingherit. Atunci şi-a dat seama că are nevoie de plămâni şi de labe, de care şi-a făcut rost, ieri, adică acum trei sute cincizeci de milioane de ani. Trei sute patruzeci şi nouă de milioane de ani mai târziu era un om. Fiindcă, draga mea, aşa cum ne vezi, tu şi eu, n-avem decât un milion de ani şi pământul s-a răcit.