Romanul Mei-nebunul explorează existența umană în toată fragilitatea și complexitatea să, comprimată în intervalul unei singure zile.
Cartea descrie o zi din viață unui tânăr filosof cu o imaginație debordantă, care e gâtuit de propriile obsesii, de manifestări stranii, de preocupări chinuitoare, ajungându-se chiar la o suferință fizică tăcută care niciodată nu-i manifestată că o lamentare. Fiecare clipă a viețîi sale survine. E angrenat în mecanismul neiertător al clipei care trece și pe care, de fiecare dată, o judecă. O miriadă de concepte filosofice se învârte în mintea să, de la mitul peșterii lui Platon, trecând prin filosofia kantiană, până la întrebările complexe wittgensteiniene despre înțelegere, încercând să găsească un sens în haosul propriei existente. Tânărul pare mereu angajat într-o activitate pe care, pe alocuri, nu și-ar fi dorit-o. De aici o anume opoziție a să și tot felul de gânduri sofisticate ce mai mult îi adâncesc necunoașterea despre lume. Deși renunta cu o anume seninătate la problemele care-l incită, ne întâlnim după ceva vreme cu el, măcinat de aceleași dileme insolubile. Fie că se întreabă despre umanism într-o paralelă cu tânăra pe care vrea să o seducă, fie că dorește să se debaraseze de omul incotosmanat care îl lovește, punând în joc libertatea să de a decide, fie că dorește să renunțe la propriul geamantan că la un trecut nefast, Călin pare un om sufocat de propriile gânduri care, într-un fel sau altul, ii complică viață la fiecare pas. Meditațiile sale sunt marcate de o paralelă constanța între viață să interioară și lumea exterioară. Această narațiune densă dezvăluie o conștiința fragmentată, un eu scindat între multiple judecați și introspecții, ce reflectă o lupta continuă între rațiune, intelect și abisurile subconștientului. Cartea te invită să-i descoperi scriitură, care e una foarte concentrată, captivantă, profundă și care aproape nu te lasă să respiri. Fiecare pagină te introduce și mai adânc în mintea protagonistului, oferind o experiență literară intensă. Romanul te invită într-un labirint al gândurilor și trăirilor, care te obligă să te confrunți cu propria finitudine.

An apariție: 2024
Ediție: Necartonată
Format: 210 x 150 x 23 mm
Nr. pagini: 320
Literatură: Română
Regiune: Europa de Est
Cod: LIB978-606-029-794-9
Ediție: Necartonată
Format: 210 x 150 x 23 mm
Nr. pagini: 320
Literatură: Română
Regiune: Europa de Est
Cod: LIB978-606-029-794-9
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
{{ options.labels.newReviewButton }}
{{ userData.canReview.message }}
Cărți scrise de aceiași autori:
Nu există alte cărți ale aceluiași autor.