Mai bine de un an, în fiecare dimineață m-am oprit pe antena de pe casă lui Mircea. Pe geamul camerei în care scria, intrau și ieșeau în permanentă personaje cu animale de companie pe umăr, de la pisici la struți, care se maraiau și se zgâriau unele pe altele, mai să se mănânce. Oamenii cărau mingi dezumflate, ceasuri vechi și pungi care zdranganeau. Unii plecau în extaz și nu îi mai vedeam niciodată, alții nemulțumiți și se întorceau a două zi cu încă o plasa de vechituri. Mereu se auzeau muzică, țipete de copii, dar și de adulți, pași, iar din când în când, scartaitul unei uși, urmat de câteva secunde de liniște. Am vrut și eu să întru, dar când am ajuns în dreptul geamului, mirosea a ars. Am văzut înăuntru o vulpe și doi pitici de grădina cum împingeau în manivelă unui dispozitiv; se auzea un ticăit asurzitor, o voce a țipat "fugi, că face explozie" și, în secundă următoare, ceva a bubuit, iar camera și casă de lângă s-au acoperit de vopsea portocalie și albastră. S-o fi rupt vreun arc. Nu știu să citesc, dar dacă aș șți, tare aș fi curios să văd cum a ieșit cartea. - o mierlă

Ideile, de unde vin ele? Din ce emițător cu ondulator, modulator și amplificator? Uneori greu, alteori ușor. De după un nor, de la un vrăjitor sau din laborator. Sau din interior. Nu știu și mă oftic de mor. - antena de pe casă

O carte despre iertare și bucurie, o invitație să-ți aduci aminte că ești viață care se joacă de-a oamenii. - Mircea