Neterminaţi de vremuri

Aș dori să povestesc
ce văd în cer prin ochii tăi albaștri,
totu-i în van, căci cerul
este paradisul pământean.

Corpul tău însă și-a pierdut controlul,
întunericul îți tremură în brațe,
Ah! Ce sentiment de întregire!
Învață-mă cuvintele: „de ce?” și „cum?”,

iar eu am să te-nvăț eternitatea!
Inhalându-te în mine crud, sălbatic,
zburând pe aripile fluturilor din stomac
fără să ne pese de acei „de ce?” și „cum?”.

Părul tău solar adună
toată lumina de lângă întuneric,
eu sunt regina nopții, tu, rege
al dimineții. În valul de tăcere devenim
unul și același, neterminați de vremuri.