ggg
Sergiu-Popovici-Printre-jaloane-637x1024
Printre jaloane

distribuie   

Printre jaloane

distribuie   

Cartea reprezintă viața reală a unor personaje de condiție medie dintr-un oraș mare al României, la 30 de ani, după căderea regimului Ceaușescu, problemele reale cu care se confruntă, încercările de rezolvare care pot constitui un exemplu de urmat pentru membrii familiei sale, pentru prieteni, pentru oricine aflat în căutarea căilor de îmbunătățire a nivelului de trai pentru toți cetățenii țării, pentru muncă și perfecționare continuă a calității vieții.
Sunt probleme reale, actuale, care dau un simțământ de tristețe, de dezamăgire față de neajunsurile societății căreia îi lipsesc conducătorii necesari pentru schimbarea sistemului general de corupție care s-a instituționalizat în România, ceea ce a dus la sărăcirea populației și la îmbogățirea peste orice limite a unei oligarhii născute în noua orânduire, dezvoltată după schimbarea lui Ceaușescu și întronarea unui „comunism cu față umană”, vorba președintelui ales în acele vremuri.
Somnul națiunii naște monștri, apariții pe harta țării, chiar și pe harta altor țări de vile, palate, domenii, păduri ale noilor stăpâni care s-au gândit doar la beneficiul propriu în loc să conducă țara în spirit umanitar, cu beneficii pentru toată nația, sacrificându-se în mod creștinesc pentru binele public, care să reprezinte ținta principală a activității lor, precum personaje cunoscute ale altor vremuri: N. Iorga, M. Kogălniceanu, familia Brătianu, I. Maniu etc.
Se face un apel la înțelepții zilelor de astăzi, literați, istorici, artiști să contribuie mai mult la dezvoltarea țării, să se implice prin intrarea în parlament și prin formarea unei conduite cinstite de guvernare, de împărțire echilibrată, umanitară a veniturilor țării, de ridicare a calității la nivel European pentru educație, sistemul sanitar, justiție etc. Echitabil este un raport de maximum de 20% între salariul maxim și cel minim pentru absolut toți bugetarii țării, iar toate avuțiile obținute fără o justificare sustenabilă să fie confiscate în folosul statului, așa cum fac alte state pe care le botezăm capitaliste, S.U.A., Franța, dar care urmăresc și pedepsesc cu strictețe pe cei care utilizează metode ilegale de obținere a unor câștiguri nemeritate.
Autorul s-a născut la 23 decembrie 1941 în Bucovina, localitatea Lipcani, lângă Cernăuți, în vremuri de restriște create de începerea celui de-al doilea război mondial. La întoarcerea frontului, în 1942, părinții, îngroziți de amenințările unor deportări, s-au refugiat în România, la Brașov. În acest oraș autorul și-a făcut școala, clasele elementare și liceul. A devenit inginer în domeniul de lucrări hidroedilitare și a lucrat în acest domeniu până la pensionare.
Încă din școală, din liceu, a avut înclinație pentru literatură și a început cu scrierea unor povestiri, schițe, nuvele care au avut o bună apreciere din partea profesorilor sau a colegilor. A făcut o facultate tehnică și o muncă în această ramură gâdind că prima condiție în viață este să-ți asiguri un mijloc de trai sigur pentru tine și familie. În timpul liber a continuat, însă, să scrie povestiri și romane publicate prin editurile vremii, urmărind subiecte ancorate în realitatea vieții reale, dezbătând necesitățile dezvoltării țării, alinierea la Europa ca nivel de trai, educație, sănătate, sport, absolut orice domeniu posibil.
Nr. pagini: 350
Format: 210 x 130 mm
An apariție: 2021
Ediție: Necartonată
Cod: LIB978-606-029-398-9
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
{{ options.labels.newReviewButton }}
{{ userData.canReview.message }}

Cărți scrise de aceiași autori:

0.0
0.0/5
newsletter

Newsletter

Abonează-te la Newsletterul Creator și fii la curent cu toate promoțiile, noutățile și evenimentele noastre!