Apariția oricărui volum de versuri este un dar neprețuit din partea autorului pentru semenii săi, mai cu seamă atunci când poezia este încărcată de mesaje subtile, pozitive, luminoase, înălțătoare, dar și de trăiri autentice, așa cum sunt poeziile lui Silvan G. Escu.
Chiar în poezia care dă titlul volumului, putem citi: „Într-o zi, mi-am aruncat privirea spre cer,/ Brusc, în timp ce urca, s-a izbit de nori/ Nedumerită, s-a împrăştiat în mii de ochi,/ Din care mai picură și azi, ploi şi ninsori.”
Uneori, poetul se confundă cu natura din jur şi, asemeni ei, are în memoria genetică înscris sentimentul panprezenţei: „Sunt trandafir ce stă să înflorească, / Boboc pe ram, privind afară, / Sunt şi prezent, dar sunt şi-odinioară, / Eu sunt şi floare, sunt şi glastră.” (Bipolar)
Alteori îi place „să se joace” cu cuvintele, de pildă, în poezia „A – ceva extraterestru” în care toate versurile încep cu faimoasa vocală (în)cântătoare A, culminând cu: ,,Acum prefer să am în preajmă un extraterestru câine”, invitându-ne astfel la meditație: poetul vrea să sublinieze doar prietenia proverbială a omului cu câinele ori evadarea din contemporaneitatea decăzută?
Din acest volum nu lipsesc nici frământările de ordin metafizic, dublate de smerenia indusă de creștinism: „De ani, doar prima treaptă-o pot privi, / Doar pân-acolo se întinde orizontul meu,/ Dar cum să fac s-ajung la Dumnezeu,/ Cum oare scara-aceasta să o pot sui?”
Poezia lui Silvan G. Escu surprinde în mod plăcut, el simțind că face parte din acest Univers mirific, care, deși este doar parțial cunoscut, este atrăgător ca o Fata Morgana.
Elena Armenescu
Chiar în poezia care dă titlul volumului, putem citi: „Într-o zi, mi-am aruncat privirea spre cer,/ Brusc, în timp ce urca, s-a izbit de nori/ Nedumerită, s-a împrăştiat în mii de ochi,/ Din care mai picură și azi, ploi şi ninsori.”
Uneori, poetul se confundă cu natura din jur şi, asemeni ei, are în memoria genetică înscris sentimentul panprezenţei: „Sunt trandafir ce stă să înflorească, / Boboc pe ram, privind afară, / Sunt şi prezent, dar sunt şi-odinioară, / Eu sunt şi floare, sunt şi glastră.” (Bipolar)
Alteori îi place „să se joace” cu cuvintele, de pildă, în poezia „A – ceva extraterestru” în care toate versurile încep cu faimoasa vocală (în)cântătoare A, culminând cu: ,,Acum prefer să am în preajmă un extraterestru câine”, invitându-ne astfel la meditație: poetul vrea să sublinieze doar prietenia proverbială a omului cu câinele ori evadarea din contemporaneitatea decăzută?
Din acest volum nu lipsesc nici frământările de ordin metafizic, dublate de smerenia indusă de creștinism: „De ani, doar prima treaptă-o pot privi, / Doar pân-acolo se întinde orizontul meu,/ Dar cum să fac s-ajung la Dumnezeu,/ Cum oare scara-aceasta să o pot sui?”
Poezia lui Silvan G. Escu surprinde în mod plăcut, el simțind că face parte din acest Univers mirific, care, deși este doar parțial cunoscut, este atrăgător ca o Fata Morgana.
Elena Armenescu
În poezia lui Silvan G. Escu sunt metabolizate liric toate frământările existențiale, începând cu dezolarea sumbră a omului marcat de lucidități incomode până la exuberanțele auguste specifice unei inimi îndrăgostite.
Poetul se mișcă, într-un amestec de pasiune și severitate, între zenit și nadir, fiind cvasi-permanent în căutarea propriului echilibru.
Mărturisesc că nu am înțeles pe de-a-ntregul cotiturile metaforice ale textului, am citit poeziile convins fiind de autenticitatea trăirilor ca o rațiune de a fi a acestora. Cred că genul acesta de poezie solicită virtuți de somelier experimentat care știe să surprindă – tihnit și ceremonios – aromele, nuanțele cromatice, gustul și robustețea unui text care nu se lasă decriptat, cu ușurință, la prima lectură.
Cosmin Neidoni
În poezia care dă titlul volumului Minut infinit, Silvan G. Escu afirmă că merge cu tălpile în sus. Într-adevăr, aşa umblă poeţii şi lasă urme pe cer. Urmele celeste sunt poemele lor care vizează eternitatea. La fel, poeziile din volumul Târziu, îndată… urmăresc acelaşi lucru.
Poetul are o personalitate puternică ce se manifestă în versurile scrise într-o lirică modernă, în care fantezia dictatorială dă tonul (Hugo Friederich).
Autorul, în volumul introspectiv menţionat, se aruncă în sine fără paraşută, cum ar spune poetul Adi Cristi. Poemele reprezintă căutări ale sinelui, sondări ale eului contorsionat. Poezia, pentru Silvan G. Escu, reprezintă o defulare care îi înseninează sufletul.
Luciditatea şi autoironia fac casă bună cu această cercetare a eului care se desfăşoară sub emblema sintagmei eminesciene: pe mine, mie redă-mă! Silvan G. Escu scrie o poezie esenţializată, o poezie de idei în care arabescurile sunt eliminate. Poetul este un nonconformist.
Considerându-se: saltimbanc, gunoier al cuvintelor sau proprietarul lunii, Silvan G. Escu proclamă libertatea de expresie prin versuri.
Lucian Gruia
Poetul se mișcă, într-un amestec de pasiune și severitate, între zenit și nadir, fiind cvasi-permanent în căutarea propriului echilibru.
Mărturisesc că nu am înțeles pe de-a-ntregul cotiturile metaforice ale textului, am citit poeziile convins fiind de autenticitatea trăirilor ca o rațiune de a fi a acestora. Cred că genul acesta de poezie solicită virtuți de somelier experimentat care știe să surprindă – tihnit și ceremonios – aromele, nuanțele cromatice, gustul și robustețea unui text care nu se lasă decriptat, cu ușurință, la prima lectură.
Cosmin Neidoni
În poezia care dă titlul volumului Minut infinit, Silvan G. Escu afirmă că merge cu tălpile în sus. Într-adevăr, aşa umblă poeţii şi lasă urme pe cer. Urmele celeste sunt poemele lor care vizează eternitatea. La fel, poeziile din volumul Târziu, îndată… urmăresc acelaşi lucru.
Poetul are o personalitate puternică ce se manifestă în versurile scrise într-o lirică modernă, în care fantezia dictatorială dă tonul (Hugo Friederich).
Autorul, în volumul introspectiv menţionat, se aruncă în sine fără paraşută, cum ar spune poetul Adi Cristi. Poemele reprezintă căutări ale sinelui, sondări ale eului contorsionat. Poezia, pentru Silvan G. Escu, reprezintă o defulare care îi înseninează sufletul.
Luciditatea şi autoironia fac casă bună cu această cercetare a eului care se desfăşoară sub emblema sintagmei eminesciene: pe mine, mie redă-mă! Silvan G. Escu scrie o poezie esenţializată, o poezie de idei în care arabescurile sunt eliminate. Poetul este un nonconformist.
Considerându-se: saltimbanc, gunoier al cuvintelor sau proprietarul lunii, Silvan G. Escu proclamă libertatea de expresie prin versuri.
Lucian Gruia
Nr. pagini: 148
An apariție: 2019
Format: 210 x 140 x 10 mm
Ediție: Necartonată
Cod: LIB978-606-029-138-1
An apariție: 2019
Format: 210 x 140 x 10 mm
Ediție: Necartonată
Cod: LIB978-606-029-138-1
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
Cărți scrise de aceiași autori:
Nu există alte cărți ale aceluiași autor.
