Citind romanul Ancăi Ianchiş mi-a venit fără voie în minte versul „What if God is one of us?“ din cântecul lui Alanis Morissette. Şi dacă Dumnezeu ar fi un om ca noi toţi, un străin pe care să-l întâlnim pe stradă sau în autobuz? Autoarea Veghetorilor crede că zeii care ne ocrotesc sau ne decid soarta ar fi aleşi dintre muritori. Romanul este o călătorie a personajelor către devenire, un periplu filosofic în natura umană, o metaforă despre ce înseamnă a trăi pentru alţii. Eroii cărţii şi-ar fi dorit o viaţă normală, în care să alerge după râvnita şi banala fericire. În loc de asta devin nişte sacerdoţi slujind în templul Sorţii, asumându-şi un destin extraordinar, urcând Golgota vieţii cu o cruce în spate pe care sunt conştienţi că nimeni altcineva n-ar putea să o ducă...
O carte de debut ce introduce în peisajul literar românesc o prozatoare cu o mare capacitate de introspecţie, o sensibilitate ieşită din comun şi o privire asupra lumii dintr-un unghi absolut surprinzător.
Rodica Bretin

Anca Ianchiș debutează cu un roman fantastic fără să lase vizibile semnele debutului. O scriitură sigură și o arhitectură romanescă asupra căreia a zăbovit pentru a permite edificiului textual să se prezinte atrăgător, la prima vedere, sunt două dintre trăsăturile care ies în evidență. Romanul Veghetorii se citește ușor, fără ca această ușurință să presupună simpla navigare la suprafața textului. Încărcat de sugestii și simboluri, de modalități de explorare a limitelor umane, îmbogățind atmosfera interioară în care personajele-siluetă pun în operă coregrafia autoarei, Veghetorii rămâne în sfera prozei deliberat fantastice. Derularea poveștii poate fi asemănată teatrului de umbre, iar efectul acestui procedeu de animație literară asupra cititorului este unul dintre calitățile prozei semnate de Anca Ianchiș.
Adrian Lesenciuc

Volumul de debut al Ancăi Ianchiș este un basm sapiențial, rotund și, cumva, sieși suficient. În sensul că odată intrat în el nu mai ai sentimentul lumii prezentului și nu mai ai nici nevoia să ieși, să faci corespondențe. Ești acolo și te afunzi într-un timp suspendat, în același timp vechi, dar și actual, pentru că umanitatea este aceeași, cu aceleași probleme, vise, dureri. Astfel, cartea autoarei devine o parabolă în care impresionează stilul (amintind de vechile romane istorice/cronici) și foarte frumoasele filigranuri sofice. Da, volumul Ancăi Ianchiș este anacronic (deși trimite și la literatura fantasy), dar în cel mai frumos stil posibil.
Laurențiu-Ciprian Tudor