Vikingii
CategorieNoutăți

distribuie   

Au fost vikingii negustori sau piraţi? De ce în jurul anului 800 a erupt cu atâta putere vulcanul scandinav, trimiţându-şi fiii în toate direcţiile, spre Europa, Asia, Africa şi America de Nord? A fost doar hazardul, nevoia de aventură, dorinţa unor navigatori îndrăzneţi de a merge mereu mai departe, descoperind noi teritorii, cucerind tot ce avea preţ ori însemnătate?
De fapt, cine erau vikingii? Războinici invincibili? Demoni care invadaseră Occidentul creştin, pedepsindu-i deopotrivă pe cei drepţi şi pe păcătoşi? Comercianţi ce negociau cu arma în mână? Aventurieri în căutare de bogăţii şi faimă?
Jefuitori, cuceritori, colonizatori, mercenari − războinicii Nordului au schimbat istoria Europei, scoţând-o din letargie, aşa cum numai cruciadele şi ciocnirea cu Islamul aveau să o facă.
N-au existat portrete ale vikingilor, nici monumente care să le păstreze amintirea ori să le preamărească înfăptuirile... Şi totuşi, epopeea războinicilor Nordului a dăinuit în memoria posterităţii, nealterată de curgerea secolelor. Iar flăcările aprinse de ei ne luminează încă nopţile.
Pentru că au ştiut să moară ori pentru că ştiau să trăiască?

RODICA BRETIN
An apariție: 2023
Ediție: Necartonată
Format: 205 x 130 x 30 mm
Nr. pagini: 396
Regiune: Europa de Est
Cod: LIB978-606-029-651-5
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
{{ options.labels.newReviewButton }}
{{ userData.canReview.message }}

Cărți scrise de aceiași autori:

0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
Alte cărți din domenii similare
(
Literatură Română):
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
0.0
0.0/5
newsletter

Newsletter

Abonează-te la Newsletterul Creator și fii la curent cu toate promoțiile, noutățile și evenimentele noastre!