Uneori, când îmi înalț seara rugă spre cer, mă gândesc nu doar la oamenii-îngeri din viața mea, ci și la vibrația pe care uneori o simt atât de puternic în mine, trimisă de acolo, de sus, înapoi pe pământ. O putere divină îmi umple sufletul, trupul și mintea și îmi dă încrederea că nimic nu e fără sens sau pierdut pentru totdeauna, ci, dimpotrivă, odată adăpostit dincolo de nori, un suflețel ce a trecut pe aici, printre noi, s-a înălțat, căpătând un har menit să ne acopere protector pe toți, la nevoie.
Cumva, cine a plecat dintre noi, lăsând bunătate în urmă, devine pază și forță interioară pentru cei rămași pentru un timp pe pământ. Adesea, cei ce se simt pierduți suntem noi. Dar e de ajuns să-ți ridici privirea, să șoptești o rugă și să aduni din nou puterea, speranța, pentru că cei dragi care s-au înălțat o picură în noi. Ne ascultă greul. Ne alină. Ne oblojesc rănile. Ne zâmbesc fără teamă. Ei sunt bine. Ne asigură că nu suntem singuri și vom fi bine și noi.
– Andreea Marin

Ilustrații color de Mirela Cherecheș.