Romanul Coroana abisului este volumul al doilea din seria Profeția adâncurilor
În adâncul oceanului, uitat de timp și soarta, apăsat de secrete și intrigi, un regat încețoșat de șoapte se ridică. O promisiune, o coroana pătată de sânge, o legătură printr-un sărut vor schimbă cursul vieților celor șapte surori. Împreună, ele vor sfida regulile, vor da naștere unor noi întrebări, vor înota la noi adâncimi și vor provoca marea însăși.
Isabela se află la răscrucea dintre două lumi, lumea care i-a dat viață și cea care i-a oferit o casă când nimeni altcineva nu a făcut-o. Odată ce intențiile Conducătoarei devin clare, iar Loria este luată prizonieră, Isabela, Serena și Reverie trebuie să se întoarcă spre un aliat neașteptat, ascuns în adâncurile marii și înghețat în timp. Dar trecutul le prinde din urmă, atunci când Ayline, geamănă Serenei, ar putea fi în viață, iar Isabela și Max decid să ducă relația la următorul nivel, în ciuda obstacolelor și inamicilor ce le stau în cale. Călătorind într-un regat de legendă, scufundat cu mii de ani în urmă, surorile se vor confruntă cu intrigile unei curți pline de venin, o alianța instabilă bazată pe neîncredere reciprocă și o înțelegere care va schimbă viață Isabelei pentru totdeauna, totul în timp ce încearcă să dezlege misterioasele ițe ale profeției. Fete noi le încearcă încrederea în lumea adancurilor și în propriile puteri, cum ar fi Nathaniel, un prinț ce păzește o piesă a profeției de ani de zile și Sebastian, un tânăr ce îndeplinește rolul de spion pentru un stăpân ascuns în umbră. Dar ce faci atunci când curentul își schimbă direcția și trebuie să lași în urmă tot ceea ce cunoști cu adevărat?

An apariție: 2024
Ediție: Necartonată
Format: 205 x 130 x 27 mm
Nr. pagini: 366
Serie: Profeția adâncurilor
Literatură: română
Regiune: Europa de Est
Cod: LIB978-606-029-729-1
Ediție: Necartonată
Format: 205 x 130 x 27 mm
Nr. pagini: 366
Serie: Profeția adâncurilor
Literatură: română
Regiune: Europa de Est
Cod: LIB978-606-029-729-1
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
{{ options.labels.newReviewButton }}
{{ userData.canReview.message }}
Cărți scrise de aceiași autori: