Povestirile din volumul „Nu mai caut succesul” au apărut mai întâi pe internet, primind un număr considerabil de aprecieri, de unde ideea de a fi adunate într-o carte. De la bătrânul anticar ambulant până la dansatorul de salsa, portretele personajelor prefigurează destine de-o viață. Dar, povestind despre alții, cea care, de fapt, își povestește cu naturalețe propria viață este autoarea însăși.
Poate că Ramona Dogaru „nu mai caută succesul” pentru că, prin această carte, tocmai l-a găsit.
•••
– Varujan Vosganian –


Prozele Ramonei Dogaru – adunate în această carte – sunt un exercițiu de benefică evaziune într-o realitate salutară, impregnată de frumos și nostalgie. Firul roșu care străbate toate textele, formând coerența lor subterană, este dat de sentimentul aducerii-aminte, al nevoii de a redesena cu instrumentele omului matur conturul înduioșător al copilăriei. Un stop-cadru pe realitatea îndepărtată, apoi un discurs narativ despre o iubire juvenilă, urmat de focusul așezat pe realitățile vieții de azi, formează împreună un colaj de trăiri aerate și dense în același timp, sublimate după regulile artei impresioniste. Citind, am avut impresia că răsfoiesc un album de fotografii, unele alb-negru, altele policrome, dar toate, fără excepție, dând măsura unei sensibilități aparte. Care este cel mai mare beneficiu – mă întrebam – al lecturii textelor de proză scrise cu talent de Ramona Dogaru? Dincolo de plăcerea estetică, cel mai mare câștig este acela de a (re)învăța să ne oprim din alergat, spunând, ca în jocurile copilăriei, „Piua!”
•••
– Cosmin Neidoni –