...Norul plutea lin, jos, foarte jos, aproape lipit de luciul apei. Marea, că o oglindă uriașă, reflectă Norul, iar Norul se unea cu Marea, de parcă erau totuna. Nu vedeai unde începe unul și unde se termină celălalt. Andrei a coborât din barcă și s-a culcat pe nisipul cald, înconjurat de scoici. Stătea cu ochii închiși, sub uriașul cer albastru. Valurile îi mangaiau picioarele. Și atunci, Norului i s-a făcut deodată somn și s-a lăsat purtat de valurile marii, legănat înainte și înapoi, până la Andrei. Cu fiecare respirație a copilului, Norul a venit mai aproape... și tot mai aproape... apoi l-a îmbrățișat pe Andrei că o păturică pufoasă și l-a dus într-o clipă acasă. Când a deschis ochii, Andrei s-a văzut în patul cald și a adormit imediat, zâmbind, cu gândul la Norul drag și la minunată Mare albastră... - Copilul care a prins norul