Caransebeș, județul Caraș-Severin. Spital. Camera de nașteri. 31 Decembrie 1955. Ora 23:38. Afară ninge liniștit și-n sobă arde focul și mulți români s-au pregătit că să le scoată dopul... sticlelor de șampanie și să sărbătorească trecerea în Noul An, 1956. Se aud clinchete... Dar nu de pahare, ci de tuburi de oxigen. Infirmierele se mișcă brownian și se ciocnesc între ele, încercând să ajungă cât mai repede la micuțul care se ambiționase să nu respire aerul poluat cu fum, produs prin arderea de combustibili fosili în sobă de teracotă neetanșă. Și, cum nu ar fi fost suficient, și-a mai înfășurat și cordonul ombilical pe post de fular! Poate din cauza frigului, poate din precauție, să nu fie scăpat pe jos... Puținii bibliofili din încăpere au zâmbit la auzul unei întrebări deplasate: "Ce face Vanatu', respiră normal?". Gândul le-a zburat firește la căpetenia apașilor Mescalero din romanele lui Karl May. Nu insist și cu alte imagini tarkowskiene. Finalul? Normal, că a fost unul cu happy end, din moment ce citiți ce am scris șaizeci și șase de ani și ceva mai târziu. După șase luni crescusem deja cât alții în o sută optzeci de zile și am aterizat în Deva... Copilăria mi-am petrecut-o crescând în continuare că de!, ce altă treaba aveam? În afară de școală. Am urmat Energetică. Liceul energetic, școală tehnică de maiștri și cursuri de perfecționare, că toată lumea care s-a oprit cu școală la timp. Să nu ajungă... miniștri habarnisti în ministerele primite că cadou de la șefii lor de partid și de stat sau, și mai rău, politicieni. Așa că eu am reușit să ajung decât un simplu maistru principal specialist în turbine cu abur și am activat la S.E.Deva mai bine de 45 de ani.