Volum distins de Uniunea Scriitorilor din România - filiala Brașov cu premiul "Cartea anului 2017".

Poezia lui Laurențiu-Ciprian Tudor se materializase, încă de la începuturile ei, după liniile de forță ale câmpului energetic stănescian. În Licantropia poftei, materia poetică modernistă, prelucrată voit cu instrumente ale unei postmodernitati instinctive (de care poetul nu se dezice), capătă strălucirea unei alte frumuseți. Unele poeme sunt antologice. Biografismul, relatarea cotidianista, inserția în versuri a congenerilor care se întâmplă liric sunt un fel de redescopenre de sine, în tumultul „crizei (asumate) a vârstei de muloc" a creației. Volumul de versuri poate fi citit că un început al unei noi etape. Tematic, în echilibrul instabil dintre Eros și Thanatos, alunecarea pe pantă destrămării pare o simplă joacă în convulsiile carnale ale textului retractil, rușinat de fluturii ce bântuie în viscere în lumina deplină din miezul vieții. Carnalitatea textului îl apropie tot mai mult de Arcadiile domestice ale lui Brumaru. - Adrian Lesenciuc

O irepresibilă nostalgie a erosului, o questa a senzatiel erotice, o elegie furioasă a sensorium-ului erotic — toate aceste descrieri ar putea funcționa că logo-uri ale scrisului lui Laurențiu-Ciprian Tudor din această bună și tusanta carte a poemelor vârstei de mijloc. Că tip de sensibilitate, el se așază, astfel, în siajul lui Emil Brumaru, față de care își și mărturisește, de altfel, fățiș, admirația într-un poem de aici; însă, că formulă stilistică, e mai apropiat de optzecisti, de calofilia erotică a unui Nichita Danilov, de pildă. Însă, dincolo de asemănările temperamentale sau stilistice, el și-a apropriat un teritoriu care e numai al lui — și-I prinde foarte bine această erotomanie pudică — paradoxală, dar cât se poate de autentică. - Radu Vancu