Fie ieșim împreună de-aici, fie cu inimile frânte.
Uneori, cel mai greu este să-i privești pe cei din jurul tău cum merg mai departe, în timp ce tu ai impresia că ești blocat în trecut.
Raven luptă cu acest sentiment încă de când s-a întors de la Centru și crede că este imposibil ca viața lui pictată în nuanțe de alb și negru să mai prindă culoare, asta până când destinul scapă pensula pe tabloul lui și-l pătează cu nuanțe de galben ca să-l facă să înțeleagă că unii oameni aduc odată cu ei, în viețile noastre, și culoare, nu doar probleme. Și că sunt dispuși să nu se lase pierduți în întunericul nostru.
Însă, asta nu este niciodată suficient. Nu când secretele sunt tot mai greu de păstrat, amintirile tot mai apăsătoare, iar vocile tot mai gălăgioase.

Nu-mi place să fac anunțuri.
Mai mult, nu-mi place nici
să mă prezint.
Așa că, voi face asta în felul meu.
Spun povești. Beau cafea. Citesc.
Ascult muzică.
Sunt cel mai în viață toamna.
Ador să mă dau cu placa.
Când nu fac asta, cel mai probabil
salvez poze de pe Pinterest.
Când nu fac nimic din cele de mai sus, sunt aproape sigură că mă găsești plimbându-mă.
Un om mi-a spus cândva că:
Sara scrie despre ce doare.
Despre ce o doare.
Despre ce ne doare și
ne este frică să înfruntăm.
Și o face bine.
Mai fac și lucruri din astea. Uneori.
Un roman extraordinar, emoționant de real, cu un subiect
prea puțin abordat. M-am identificat în trăirile
personajelor și am suferit împreună cu ele.
Povestea creată de Sara cu atâta sensibilitate
a fost un pansament pentru
inima mea.
ELA
ELA
Nr. pagini: 382
An apariție: 2022
Format: 220 x 140 x 23
Cod: LIB978-606-029-589-1
An apariție: 2022
Format: 220 x 140 x 23
Cod: LIB978-606-029-589-1
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
{{ options.labels.newReviewButton }}
{{ userData.canReview.message }}
Cărți scrise de aceiași autori: