... Ne naștem cu o sete de cunoaștere care nu poate fi satisfăcută niciodată, oricât de mult am citi, oricât de multe am află și orice descoperire miraculoasă am face. Trecem prin viață cu un gol care nu poate fi umplut de nicio știință, de nicio persoană, de niciun moment; e acolo mereu, adânc înfipt în subconștientul nostru, că un schelet cu ochi goi și intrebatori. Încercăm să umplem golul cu diferite experiențe, fie mai bune, fie mai puțîn bune, însă sentimentul de goliciune și singurătate este mereu acolo, neclintit. Țipă ceva, însă mintea noastră conștientă nu este în stare să-l audă, iar ego-ul este speriat de ce ar putea fi în strigătul acela, așa că ne distrage mereu atenția cu ceva de la el. Prin urmare, stă cuminte acolo în colțul lui, neclintit, până când îl vom auzi cu adevărat. Până când ochii ni se deschid și vedem clar ceea ce era chiar în față noastră, chiar in mijlocul ființei noastre...