Viața e o permanentă luptă cu noi, o acțiune continuă care pare să ducă la nesfârșit, dar nu e așa. În fiecare zi suntem sclavii propriei noastre ființe, în fiecare zi primim șanse să demonstrăm de ce suntem în stare, șanse să fim noi. De ce ne dorim mereu să trecem prin experiențe neplăcute pentru a învăța din greșeli? De ce fericirea noastră depinde de alte persoane? De ce nu prețuim prezentul plecând la drum cu lecțiile învățate? De ce așteptăm ziua de mâine pentru a spune ce simțim? De ce ne gândim atunci când vine vorba de a face ceva ce ne-ar aduce fericirea?
Toate aceste întrebări se pot transforma în răspunsuri dacă tu crezi în tine, dacă te bazezi pe tine, te iubești și te apreciezi. Eu am învățat, m-am confruntat în fiecare zi și în fiecare noapte cu gândurile mele care nu mă lăsau să îmi trăiesc viața în liniște, m-am consumat atât de mult încât am ajuns să pun toate experiențele mele într-o carte, dar am ajuns, în cele din urmă, cu lecțiile învățate încă de la această vârstă și acum am făcut imposibilul posibil. Sunt mai puternică, mai încrezătoare, mai luptătoare și nimeni și nimic nu va sta în calea mea spre fericirea supremă, nimeni nu îmi va lua șansa să îmi duc visul până la capăt. Tu ce mai aştepţi?

An apariție: 2023
Ediție: Necartonată
Format: 205 x 130 x 10 mm
Nr. pagini: 130
Cod: LIB978-606-029-702-4
Ediție: Necartonată
Format: 205 x 130 x 10 mm
Nr. pagini: 130
Cod: LIB978-606-029-702-4
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.singularReviewCountLabel }}
{{ reviewsTotal }}{{ options.labels.pluralReviewCountLabel }}
{{ options.labels.newReviewButton }}
{{ userData.canReview.message }}
Cărți scrise de aceiași autori:
Nu există alte cărți ale aceluiași autor.