Cu un titlu jucăuș și inspirat, volumul Mici povestiri victoriene de Adina-Marina Tabacu mi-a amintit de sigla de pe dicționarul Larousse, cu femeia care suflă într-o păpădie. Corola comună este aici copilăria autoarei, din orașul Victoria, de la poalele Fagarasilor, în ultimii ani comuniști, iar fulgii amintirilor sunt risipiți în toate direcțiile. Există multă prospețime în aceste microtexte "victoriene". Nimic crispat, nimic premeditat sau împins spre vreo concluzie, ci doar vibrații ale aerului mișcat de viață retrăita. Cadrul cuprinde stradă Chimiștilor (orașul Victoria s-a construit în jurul Combinatului chimic), magazinul universal, cu cofetăria de la parter, școală, un apartament plin de cărți, sala în care sâmbătă și duminică se proiectează filme, și alte locuri, la fel de banale. În acest decor minimalist, amintirile bune și rele ale fetiței de odinioară se așază bine, una câte una, și ele mărunte și neînțelese, că atunci când au fost trăite. Dar în dezordinea lor voită se aude parcă un rugător ecou de elegie ionesciana: Un mic soare, Doamne, pentru sufletul meu... - Ioana Pârvulescu