S-a lăsat tăcerea. Gudrun stătea cu ochii închiși. Mâna ei dreaptă era întinsă și se odihnea pe umărul fetei, care privea la dansul fuioarelor de aburi alintate de vânt. Vântul a încetat să mai bată. Aburii urcau leneși spre cer. Aurora a șoptit:
Parcă sunt niște îngeri. Poate chiar sunt, a șoptit Gudrun la rândul ei. Niște îngeri sulfuroși, a glumit fata. Poate, a spus Gudrun, nimeni nu poate spune din ce sunt făcuți îngerii și ce miros au aceștia. Ori visez, ori ceva se mișcă în spatele perdelei de aburi, a spus încet tânăra. Bătrâna, fără să deschidă ochii, a spus: Da, suntem la hotarul dintre lumea noastră și cealaltă lume. Aburii se vor răsfira, timpul va încetini în curgerea sa și vom arunca o privire în cealaltă lume. Aurora a simțit o umbră de teamă și a întrebat: Când spui „cealaltă lume”, te referi la ceea ce oamenii numesc „lumea cealaltă”? Nu știu, draga mea, oamenii au prostul obicei de a da denumiri atât lucrurilor cunoscute, cât și celor despre care nu au nici cea mai vagă idee. E un soi de aroganță specifică omului. Este doar o lume vecină cu a noastră, iar insula este singurul loc de pe Pământ unde cele două lumi se apropie, astfel încât putem arunca o privire în cealaltă lume.