Dialogăm peste timp, timpi și timpuri într-o carte, culmea, cronofagă. Așa a supraviețuit: hrănindu-se cu timp. Pe de altă parte, e ca o călătorie spre miezul unui vulcan activ. Nu știi nici cât îți va ajunge aerul, nici când va începe să erupă. Eu scriu, în felul meu, despre tot ceea ce simt sau am simțit vreodată. Tu plesnești peste ochi realitatea, o faci să vadă stele verzi, apoi îi aplici și câteva înjurături dintre cele care-ți fac urechile să zbârnâie, tocmai ca să nu lași să se vadă ce simți. Dublezi cu muzica ta egoistă («de ce egoistă?», te-am auzit). Pentru că o asculți în căști, ești tu cu ea, te topești în ea, într-o zi o să meargă ea cu căștile tale în urechi pe stradă, o vei metamorfoza într-o ființă care să te substituie.”

ADRIANA BOGATU
ADRIAN VICTOR VANK