Renunțând la metafore, trebuie să spun răspicat că cei zece ani de apartenență la UE ne-au adus multe avantaje, României și cetățenilor săi; cei zece ani ne-au inclus în circuitul european și mondial de valori, probabil ne-au salvat și integritatea teritorială, dar nu am făcut saltul pe care îl speram, acela de a reduce decalajele de dezvoltare până la nivelul la care cetățenii români, deveniți cetățeni europeni, s-ar fi putut compara de la egal la egal cu alți cetățeni europeni din țările membre mai dezvoltate. Totuși, Europa nu mai e doar o aspiraţie, un model, un ideal, e un fragment real din ceea ce suntem deja. Uniunea Europeană reprezintă azi pentru România același lucru pe care l-a reprezentat dintotdeauna după aderarea din 2007, adică, parafrazându-l pe Marin Preda, „dacă UE nu e, nimic nu e”. În actualul context intern și internațional, aderarea la UE este, pe departe, cel mai important pilon de susținere și de speranță pentru viitor. Este cea mai reală șansă pe care o avem nu numai de a ieși din zona subdezvoltării la nivel european, dar și de păstrare a integrității teritoriale.

Mircea Coșea
București, 2019